Conform datelor de utilizare a cardurilor bancare, consumatorii unguri au dat bacşişuri de 8,12% în unităţile de ospitalitate din ţară în acest an – a comunicat marţi firma Teya Ungaria agenţiei ungare de presă MTI, pe baza datelor de la terminalele POS operate de această firmă în două mii de unităţi de ospitalitate.
Furnizorul de servicii, care operează terminale de plata cu cardul în aproximativ 20.000 de întreprinderi din Ungaria, a relatat: analizând întregul an până în perioada Crăciunului, oaspeţii au dat cele mai mari bacşişuri în luna iulie în unităţile de ospitalitate, peste 11%, în timp ce în restul anului această cifră a variat în medie între 6 şi 10%.
În cursul anului, consumatorii lasă de obicei cele mai mici bacşişuri la sfârşitul anului, în perioada octombrie-decembrie, şi la începutul anului, în ianuarie-februarie, în timp ce cele mai mari bacşişuri sunt lăsate în lunile de vară, din iunie până în august.
Potrivit Teya Ungaria, nivelul bacşişurilor din Ungaria corespunde celui din regiunea Europei Centrale şi de Est, dar este semnificativ mai mic decât media de 15-20% măsurată în acest domeniu de activitate în Statele Unite.
MTI









