Festivalul cărnațului proaspăt debutează Sâmbătă, 10 Mai 2025, dimineața prin Concursul de făcut ‘’cărnaț’’ proaspăt la care se vor întrece echipe din patru țări.
Între 10:00–13:30 în Parcul Mare-Pădurice de la Nădlac, cârnații vor fi pregătiți în văzul publicului după rețete moștenite de familie, într-o demonstrație culinară dinamică. La ora 14 începem jurizarea, iar la 17 este decernarea premiilor.
Cea mai frumoasă masă cu cele mai gustoase preparate de casă
‘’Fiecare echipă își aranjează frumos masa de lucru și vine platouri cu diverse preparate de casă: de la pogăcele cu chimen, pită cu unsoare și boia, cârnați, caltaboș, slănină sau Salam de Nădlac, haioșe cu magiun și multe alte bunătăți. Așa e tradiția la toate concursurile de acest gen din alte țări vecine, fiecare echipă aduce ce are mai bun preparat în casă și îi omenesc, așa, de gust, pe primii care trec pe la masa lor, în timp ce pregătesc cârnații proaspeți în concurs. Se opresc să mai schimbe o vorbă, dar muncesc să se încadreze în cele două ore acordate de organizatori pentru a-i prepara gata pentru a fi fripți pe grătar. Apoi sunt predați comisiei de specialiști pentru jurizare’’, ne-a declarat diplomatul culinar, Romana Rista, adăugând:
“Este o experiență memorabilă să fii de dimineață acolo la Nădlac, în parcul numit Pădurice, când răsună fanfara Nadlačanka, inaugurată acum 170 de ani, și în aer plutește mirosul de grătar de Mai cu cârnați proaspeți. Echipele toacă carnea de porc, o amestecă doar cu boia, usturoi, chimen, piper și sare, și umplu cârnații acolo, în fața publicului care se poate plimba de la o masă la alta pentru a le admira măiestria. Echipa cu cea mai frumoasă masă va fi premiată de asemenea.’’
Gustul picant, boia de calitate, chimen, slănina curată: Cârnațul cu boia de la Nădlac
‘’Cârnațul cu boia de la Nădlac are un gust ușor picant, poate fi picant sau foarte picant. Se face după metoda tradițională, din carne de porc și slănină tare, cu sare, boia locală, dulce și picantă, usturoi, piper și chimen. E tot mai greu să aduci gustul tradițional în produse locale. Boiaua de Nădlac nu se mai prea face în gospodării. E înlocuită des cu cea din Ungaria, calitativă sau adusă la vrac, fără a avea trasabilitate de origine, sau cu plicuri din comerț. Cei care lucrează cu grăsime de la porcul crescut în gospodărie au mari șanse să se apropie de gustul tradițional, fie că fac cârnați acasă, fie în concurs. La fel ca în cazul Salamului de Nădlac, cheia stă în boiaua de calitate și în slănina tare, curată, doar așa iese un cârnat cu adevărat bun. Vecinii unguri au un avans în certificările europene și recunoastere națională, Hungarikum: cârnații de Csabai și cârnații de Gyula au reguli foarte stricte patentate.’’, infomează Romana Rista

Cum jurizează un diplomat culinar Cârnații cu boia
‘’Mă simt onorată să fac parte și anul acesta din juriul internațional, alături de trei specialiști din România, Ungaria și Serbia. Ca membru al juriului și diplomat culinar, caut gustul cel mai apropiat de cel tradițional, de casă, de Nădlac, așa că trebuie să simt boiaua, o tentă de chimen și un echilibru perfect al condimentelor. Gustul de boia trebuie să fie prezent, dar fără să fie prea dominant. Sarea, piperul și usturoiul trebuie să fie bine echilibrate, având în vedere că, în această zonă și în comunitatea slovacă din Nădlac, boiaua este elementul principal, această specialitate locală este un cârnat cu boia, nu cu usturoi, cum avem ca specific în alte zone ale țării, unde simți gustul de usturoi mai pregnant. Ca jurat, nu trebuie să simt un gust amar, prea sărat sau prea usturoiat. Fiind vorba de concurs, nu jurizez după preferințele personale legate de gustul picant sau foarte picant, ci tenta de picant care trebuie regasită. De asemenea, mă uit la textura, consistența și secțiunea cârnaților. Îmi place să văd granulația cărnii de porc, care trebuie să fie bine legată și nu să semene cu pasta de mici. Cârnatul trebuie să fie suculent la prima mușcătură, dar nu crud, bine fript, dar nu uscat. Dacă se sfărâmă prea mult la felierea în bucăți, nu este bine. Ar trebui să simt ușor mirosul de boia, dar nu și cel de usturoi și bineînțeles să nu aibă gust de ars sau pete arse. Ideal ar fi ca mațul să nu aibă crăpături care determină ruperea bruscă a cârnațului la fript. Din experiența acumulată la concursuri din țările vecine, unde cârnații cu boia sunt o tradiție, îmi dau seama imediat, după ce au fost fripți, după gradele de nuanțe roșietice-cărămizii-ruginii ale cârnaților, câtă boia au și dacă s-a folosit boia de casă în rețeta tradițională. Am ochiul format, mai ales că și în familia mea avem o rețetă similară, transmisă de trei generații, veche de dinainte de război, dar desăvârșită în timp și adaptată la fiecare tură de cârnați.’’, declară pentru presă diplomatul culinar, Romana Rista
Echipe din patru țări & din comunitatea slovacilor
Mă bucur să văd că echipele vin tot mai bine pregătite. Participă cu echipe în concurs: reprezentanți ai Poliției Locale, ai I.S.U., ai Parohiei, ai unor firme din zonă, producători, grădinari și fermieri locali. Sunt câteva echipe care reprezintă comunitatea locală la competiții de anvergură în Serbia, Ungaria și Slovacia, cu care mă întâlnesc și acolo, peste hotare, în acest „walk of fame” al cârnaților cu boia. Salut dârzenia fiecărei echipe, condițiile de concurs sunt mereu altele decât cele de acasă și e ușor să te păcălești la gust sau să arzi cârnatul pe grătar, mai ales când faci totul în presiunea timpului și a dorinței de a câștiga. Pentru mine, fiecare cârnat cu boia jurizat este o lecție de identitate culinară.’’ spune Romana Rista
Din culisele festivalului de la Nădlac. Bucătăria locală nădlăcană
Am aflat din culise și vi le dezvălui, ca să veniți în număr cât mai mare și să nu ratați nimic din ce se pregătește cu atâta suflet la Nădlac, în special de localnici.
Pe aleea de la intrarea din Parcul Mare, veți găsi standurile cu bucate. Nădlăcanii de la Club Optezecișidoi mi-au dezvăluit că vor pregăti cârnați cu boia, caltaboș pe grătar, tocană de cartofi cu cârnați și cu găluști, fasole cu cârnați fripți, tocană de oaie cu „trepanțe” (găluști) de casă, dar și maioș de casă. Prețurile la Tocană vor fi între 20 si 30 lei porția, grătarele și cârnații vor fi la gramaj: 100 g-12.5 lei. E de așteptat să găsiți pe aleea din parc și alte tocane la ceaun și grătare, dar și Tocană de burtă, cu boia bineînțeles, pentru că în această zonă totul e cu multă boia.

La festival, vor fi și găluște dospite, slovăcești, făcute pe abur, cunoscute și cu numele de găluște tăutești, la 5 lei bucata. Tăvălite prin mac, zahăr și scorțișoară sau nucă, au un interior pufos, și pe margini sunt ușor arse, semn al perfecțiunii acestui preparat îndrăgit de arădeni, zestre culinară a comunității slovace din Nădlac.
Nădlacul are o poveste impresionantă: au trecut 222 de ani de când primii coloniști slovaci evanghelici luterani s-au stabilit aici, venind din localități înființate de slovaci: Békéscsaba, Tótkomlós și Szarvas. Astăzi la Nădlac trăiește cea mai mare comunitate de slovaci din România. Tradițiile lor sunt păstrate și conturate, iar eu, ca arădeancă, sunt mândră să fiu alături de mai bine de un deceniu de această comunitate harnică și determinată.
Provocare culinară pentru slovacii din patru țări
În încercarea de a se alinia mișcărilor gastronomice regionale cu tradiții de 30-40 de ani din Ungaria și Serbia, acest festival a lansat așadar o frumoasă provocare pentru comunitatea locală și de prietenie: adună echipe mixte de măcelari pasionați din Nădlac și din localitățile învecinate, dar și echipe, în mare parte de slovaci, venite din Serbia, Ungaria, Cehia și Slovacia.
Prepararea Cârnaților proaspeți este un spectacol matinal
Pentru cei din public e un prilej perfect pentru socializare, dar și pentru a învăța din mers, urmărindu-i pe meseriași în acțiune. Atracția principală a mini-festivalului este dimineața, între orele 10:00 și 13:30. Atunci se întâmplă tot spectacolul culinar care dă și numele evenimentului: prepararea cârnaților pe loc, energia echipelor, schimbul de rețete, totul într-o atmosferă veselă. Iar apoi nu ratați bunătățile pregătite în mod special de localnici și aflați cine sunt câștigatorii din 2025.
Festivalul Cârnațului Proaspăt de la Nădlac din 2025 este un eveniment care își dorește să atragă publicul larg, se ține în Parcul Mare din Nădlac, în aer liber, intrarea fiind gratuită. Inițial, prima ediție a fost un concurs de pregătit ‘’cărnați proaspeti’’ integrat în cadrul tradiționalului Festival al Cârnatului Uscat. În al doilea an, organizarea celor două a fost încă comună, dar desfășurată în aceeași zi, la ore diferite, pentru a evita suprapunerile. Ulterior însă, organizarea s-a separat complet, iar Festivalul Cârnațului Proaspăt s-a conturat ca un mini-eveniment distinct, organizat de către Primăria Orașului Nădlac și programat la câteva săptămâni după Festivalul Salamului de Nădlac. Anul acesta este prima dată când se ține pe durata a două zile, iar Programul îl puteți consulta mai jos.
Sâmbătă, 10 mai 2025:
- 10:00 – Prezentarea echipelor, împărțirea locurilor la mesele de concurs
- 10:30 – Defilarea Fanfarei Nadlačanka
- 11:30 – Start Concurs Cel mai bun cârnaț proaspăt cu boia
- 13:30 – Predarea mostrelor de cârnați proaspeți
- 14:00 – Degustarea cârnațilorproaspeți de către juriul internațional
- 17:00 – Decernarea diplomelor echipelor câștigatoare, momente muzicale cu formația ‘’Mihai Szidor’’
Duminică, 11 mai 2025:
- 17:00 – Formația „Porubski & Jačiansky”