Numărul vizitatorilor la lacul Balaton a crescut cu 45% în acest an de Rusalii – a declarat agenţiei de presă MTI societatea Visit Hungary, filială a Agenţiei Ungare de Turism.
Din informaţiile detaliate reiese că valul de căldură de la începutul lunii iunie a adus o adevărată febră a călătoriilor şi, prin urmare, rezultate remarcabile, cu 288 000 de oaspeţi care au căutat relaxarea în weekendului prelungit de sărbători (cu 20% peste cifra anului trecut).
“Regele Rusaliilor a fost marea ungară“, 30% din totalul turiştilor interni s-au răcorit pe malurile lacului Balaton cu ocazia sărbătorilor. Unităţile de cazare din întreaga ţară au înregistrat 516 000 de nopţi de cazare, întrecând cu 17% cifra de afaceri a sărbătorilor de anul trecut. Creşterea a fost deosebit de puternică pe malul lacului Balaton, unde s-au înregistrat cu 78% mai multe înnoptări internaţionale şi cu 37% mai multe înnoptări interne faţă de weekendul prelungit de sărbători de anul trecut.
După Balaton, cele mai populare zone vizitate de turişti au fost regiunea Mátra-Bük, împrejurimile Budapestei, respectiv zona oraşului Debrecen.
Se precizează că 70% din traficul de turişti din întreaga ţară s-a îndreptat spre destinaţii din provincie. În primul val de caniculă estivală, cu 14% mai mulţi, adică 169 000 de turişti interni au căutat răcoarea în zone turistice din ţară, faţă de weekendul prelungit al sărbătorilor de anul trecut.
Comunicatul adaugă că perioada Rusaliilor a fost petrecută în Ungaria de 119 000 de turişti străini, cu aproape 31% mai mulţi decât în weekendul festiv prelungit de anul trecut. Aproape două treimi dintre oaspeţii internaţionali au preferat capitala şi în acest an, cei mai mulţi provenind din Regatul Unit, Germania, SUA, România şi Israel. În acelaşi timp, provincia a primit, de asemenea, cu 37% mai mulţi turişti internaţionali, în număr de 44 000, mai ales din Germania, România, Austria, Republica Cehă şi Polonia. Majoritatea străinilor au rezervat cazări în Hévíz, Siófok şi Hajdúszoboszló, adică tot în zone balneare sau în oraşe în vecinătatea apelor.
MTI
foto: traveljournal.ro