În vremuri din ce în ce mai tulburi din punct de vedere politic, economic și social, una dintre cele mai seducătoare soluții este cea a autosuficienței și a comunităților nomade, în care adeseori oamenii se simt mai legați unii de alții prin valori, spirit de aventură și atitudine decât în vecinătățile sedentare de pe la oraș. Întorcând spatele consumerismului și acumulării inutile de bunuri, cei care aleg stilul de viață „van life”, „nomazii digitali”, își creează căsuțe pe roți, adeseori autosuficiente din punct de vedere energetic, cu care se pot lansa în aventuri spontane, găsind un echilibru mult-dorit între viața profesională și cea personală. Între 15 și 18 august, la Râșnov, Asociația CamperVan România anunță cea de-a treia ediție a CamperVan Fest, patru zile de activități, ateliere și divertisment dedicate acestui stil de viață, deschise atât veteranilor, cât și celor curioși.

            CamperVan Fest este probabil cel mai verde festival din România, susținându-se exclusiv prin energie regenerabilă obținută la locație prin panouri fotovoltaice și distribuită prin sisteme de stocare care au ajuns încă de la a doua ediție la valori uluitoare. În 2023, participanții, în parteneriat cu Victron Energy BV, au construit un parc fotovoltaic de 30 kw, cu 80 kWh de stocare, pentru a folosi seara, la concerte, energia produsă pe zi. Astfel, au fost produși și consumați peste 500 kWh de energie regenerabilă, iar CamperVan Fest a devenit singurul exemplu din România pentru o astfel de performanță.

            De la întâlniri ad-hoc cu persoane cu experiență în modificarea și folosirea unor camioane de expediție, autorulote, micro-campere, rulote și vehicule 4×4, ateliere de proiectare și montare a panourilor fotovoltaice, lansarea primei cărți despre „van life” în limba română, șezătoare cu povestiri din aventuri „van life” în Peninsula Arabică și Statele Unite, ateliere de gătit în aer liber și până la concerte de folk și de rock cu trupe ca E.M.I.L. și Partizan (Artanu’ și Suedezu’), CamperVan Fest este o sărbătoare plină de zeci de evenimente pentru multiple sfere de interes și o ocazie unică pentru descoperirea și integrarea într-o comunitate verde, prietenoasă și în continuă dezvoltare. Organizatorii au pregătit evenimente speciale zilnice pentru copii și un atelier pentru posesorii animalelor de companie pe care își doresc să le ia în aventuri cross-country. Bineînțeles, puștii și prietenii blănoși sunt mai mult decât bineveniți la festival!

            Site-ul Asociației CamperVan România oferă mai multe informații despre program, conceptul festivalului, acces, bilete și reguli. De asemenea, pagina de Facebook a festivalului are informațiile cele mai proaspete și este cea mai rapidă cale de a intra în contact atât cu organizatorii, cât și cu comunitatea.