După mai mulți ani de activități de promovare turistică a comunei, de dezvoltare a unor produse turistice locale și implicare a comunității în multiple activități de profil, comuna Margina reușește să pună pe harta județului Timiș două Puncte Gastronomice Locale (PGL).

Deschise în localitățile Margina și Coșteiu de Sus, cele două Puncte Gastronomice întăresc în mod consistent oferta turistică a zonei și vor oferi vizitatorilor și turiștilor ocazia de a accesa în mod permanent bucătăria tradițională locală. Ele vor funcționa pe tot parcursul anului și pot fi găsite în localitatea Margina nr. 83 în gospodăria de la stâna familiei Constantin Fântână (tel.0733 071984) și în localitatea Coșteiu de Sus nr. 10 la familia Emilia Popa (tel. 0763 067980).

Un concept turistic foarte actual, punctele gastronomice locale promovează tradițiile gastronomice rurale într-un mod organizat și sigur și sunt bucătării particulare din spațiul unor ferme, stâne sau exploatații familiale, care servesc rețete specifice zonei unui număr de maxim 12 turiști.

Punctele Gastronomice Locale sunt puncte de alimentație turistică de tip familial în care se prepară și se servește masa, pe bază de rețete tradiționale, cu resurse locale, iar meniul zilnic cuprinde o gamă redusă de preparate tradiționale locale, care sunt realizate de proprietar și membrii familiei acesteia. Aceste locații permit redescoperirea mâncărurilor din zona rurală, iar locul lor de servire – spațiul din gospodărie – permite experiențe unice, autentice și de comuniune cu destinația.

Pentru destinația Margina, deschiderea acestor două puncte gastronomice locale reprezintă o nouă oportunitate de promovare a comunei, de dezvoltare turistică și bunăstare a comunității locală, și este în egală măsură încă o dovadă că sprijinul constant al autorităților locale are, în timp, rezultate concrete. În prezent, în comuna Margina sunt disponibile astăzi mai multe structuri de cazare certificate, locații de servit masa și au loc permanent evenimente de promovare a zonei, punctul de plecare al acestei dezvoltări turistice fiind reprezentat de produsul turistic Mic dejun la Margina, lansat de comunitatea locală în anul 2017 și coordonat în prezent de ghidul de turism Damaris Sivu (tel. 0723 12492).

Pașii de urmat pentru autorizarea punctelor gastronomice locale sunt: organizarea într-o formă de organizare juridică (A.F./P.F.A./S.C.) sau atestat de producător în domeniul agro-alimentar, eliberat de Primăria pe raza căreia își va desfășura activitatea viitorul Punct de Gastronomie Locală; completarea cererii tip DSVSA; depunerea unui dosar la DSVSA care să conțină mai multe documente. Elaborarea cadrului de reglementare pentru funcționarea Punctelor Gastronomice Locale a fost demarată de către Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 în anul 2016.

În județul Timiș sunt înregistrate în prezent mai multe puncte gastronomice locale, o bază de date exactă aflându-se la DSVSA Timiș. În România sunt deschise în prezent peste 260 de PGL, cele mai multe aflându-se în județele Tulcea, Brașov și în Maramureș.