Petrecăreții din vestul țării au avut parte de trei zile de distracție, muzică, good vibes și mulți artiști renumiți. Arad Open Air a ajuns la sfârșit. Festivalul a umplut Aeroportul Internațional Arad cu multă lume care s-a distrat în fiecare zi până la răsărit.

În ultima seară de festival, Cargo a făcut un show incendiar. Melodia „Ziua Vrăjitoarelor” a umplut atmosfera de cele mai tari ritmuri rock, în timp ce „Ploaia” a adus emoție în inimile celor prezenți.

YNY Sebi a fost printre primii artiști care au concertat aseară, iar publicul arădean l-a primit cu brațele deschise. YNY a stat cu fanii după concert timp de o oră pentru a face poze și a da autografe. Aceștia au fost extrem de entuziasmați și bucuroși că au avut ocazia să se fotografieze cu artistul lor preferat.

Nu mai puțin de 39 de artiști au fost prezenți la cele 3 scene de la Arad Open Air Festival: Main Stage, ABC și DNB. Printre cei mai așteptați artiști au fost: Smiley, B.U.G Mafia, Cargo, Șatra B.E.N.Z, Tujamo, YNY Sebi, și Spike. La scena ABC a avut loc o premieră pentru Arad, atunci când cei de la [a:rpia:r] au mixat toți pe aceeași scenă. Fanii au fost în delir și nu au ezitat să se bucure de acest moment până la răsărit.

„Festivalul crește de la an la an. Avem fani care ne sunt alături încă de la început, dar la fiecare ediție numărul de participanți crește. Mă bucură că, împreună cu echipa AOA, am reușit să pun Aradul pe harta festivalurilor din România. Deja am început pregătirile pentru anul viitor, când ne dorim să aducem mai mulți artiști, dar și o experiență și mai bună pentru participanți.” ne-a transmis Glad Varga, organizatorul festivalului.

Primul atelier gratuit de dezvoltare emoțională a avut loc în cadrul festivalului, acesta constând în profesioniști care au dezbătut subiecte importante pentru generația actuală, precum: înțelegerea grijilor, valori personale, stima de sine, capcanele gândirii și multe altele.

Asociația OWPN Academy reprezintă prima Academie Europeană Gratuită de Educație Emoțională și Profesională pentru muzica electronică, concentrându-se pe educația cu privire la sănătatea mintală, fizică și emoțională, sprijinind schimbul de experiență într-un cadru prietenos. DJ Shiver și Alexandra Dușa au fost prezenți și au discutat cu participanții la atelierul susținut în cadrul evenimentului. Prin acest proiect, AOA a creat o legătură specială cu cei care s-au bucurat nu doar de distracție, dar și de cunoaștere de sine.

Participanții au dansat la scene pe toată perioada festivalului, food truck-urile le-au oferit o experiență culinară de neuitat, iar barurile i-au ținut răcoriți până dimineață. AOA2022 a fost un adevărat succes, oferind celor prezenți clipe de neuitat.