Ungaria devine o destinaţie din ce în ce mai populară atât pentru turiştii autohtoni, cât şi pentru cei străini. Guvernul depune eforturi pentru a intensifica şi în continuare această tendinţă; prin urmare, face tot posibilul pentru a spori atractivitatea Ungariei ca destinaţie turistică – a scris miercuri Ministerul Economiei Naţionale (NGM) într-un comentariu referitor la cele mai recente date turistice.
Pe baza datelor Institutului Central de Statistică (KSH), NGM a atras atenţia asupra următoarelor fapte: în iulie 2025; aproximativ 2,5 milioane de persoane au fost găzduite în unităţile de cazare din Ungaria, în creştere cu aproape 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Numărul nopţilor de cazare a fost de aproape 6,7 milioane; dintre care circa 76% – adică aproape 5,1 milioane de nopţi – au fost înregistrate în provincie. În ceea ce priveşte nopţile de cazare petrecute în afara Budapestei; 71,3% dintre acestea s-au datorat turiştilor autohtoni. Obiectivul guvernului maghiar rămâne neschimbat: consolidarea sectorului turistic din Ungaria, stimularea turismului intern şi asigurarea petrecerii fără griji a vacanţelor familiale.
Conform datelor Institutului Central de Statistică (KSH) şi ale Centrului Naţional de Date Turistice: aproximativ 2,5 milioane de oaspeţi au fost găzduiţi în Ungaria în iulie 2025, în creştere cu aproape 2 procente faţă de luna iulie a anului trecut. Şi în luna iulie a acestui an, Lacul Balaton a fost cea mai populară zonă turistică; aici fiind petrecute 2,2 milioane de nopţi de cazare.
NGM a relevat faptul că Ungaria devine o destinaţie din ce în ce mai populară în cazul turiştilor de peste hotare: în total 1,1 milioane de străini au vizitat ţara în luna iulie a acestui an, ceea ce reprezintă un spor de aproape 6 procente faţă de anul trecut. Cel mai mare număr de vizitatori a venit la Budapesta, unde a fost găzduiţi cu 10% mai mulţi străini decât anul trecut în aceeaşi perioadă. Proporţia nopţilor de cazare petrecute de turiştii străini în luna iulie la Budapesta a fost, de asemenea, foarte ridicată: aproximativ 87% din cele 1,6 milioane de nopţi de cazare petrecute în capitală se datorează vizitatorilor de peste hotare. În plus, cele 1,4 milioane de nopţi de cazare petrecute de străini în luna iulie în capitală înseamnă un spor de 3,6% faţă de anul precedent.
Unităţile de cazare din întreaga ţară au realizat încasări de 140 de miliarde de forinţi (circa 1,8 miliarde de lei) în iulie, în creştere cu aproape 2% faţă de anul precedent. Din această sumă, aproximativ 96,6 miliarde de forinţi (aproape 1,24 miliarde de lei) au fost cheltuiţi de oaspeţi în provincie, unde încasările prestatorilor le-au depăşit cu 5,9% pe cele din anul trecut.
În primele şapte luni ale anului 2025, în total aproximativ 10,7 milioane de oaspeţi au fost găzduiţi în unităţile de cazare din Ungaria, cu 6,4% mai mult faţă de anul trecut. Iar numărul de 25,6 milioane de nopţi de cazare înregistrate în această perioadă l-a depăşit cu aproape 3% pe cel înregistrat în perioada ianuarie-iulie a anului precedent.
Pe baza rezultatelor excepţionale din primele şapte luni ale anului, NGM a apreciat că acest an ar putea fi un nou an record pentru sectorul turistic, după performanţa sa remarcabilă din 2024. Turismul este unul dintre motoarele economiei ungare, contribuind cu 13% la PIB-ul ţării şi asigurând – în mod direct sau indirect – mijloacele de subzistenţă pentru 400000 de familii.
MTI