Cea mai recentă ediție a Holzstock Indie Festival a luat sfârșit duminică, 24 august, confirmând încă o dată că muzica independentă are un cămin nemaipomenit în curtea bisericii fortificate din Hosman. După trei zile încărcate cu energie, voie bună, ateliere creative și unsprezece concerte, experiența Holzstock rămâne una transformativă, iar organizatorii anunță disponibilitatea abonamentelor pentru cea de-a 12-a ediție, care va avea loc între 21 și 23 august 2026.

Holzstock Indie Festival oferă una dintre cele mai primitoare experiențe de festival din România, cu un concept atent curatoriat și implementat, punând accentul pe incluzivitate, diversitate și creativitate. Înființat ca un eveniment menit să ajute la conservarea și restaurarea Bisericii din Hosman și a clădirilor adiacente, Holzstock a devenit un exemplu de bune practici în ceea ce privește regenerarea rurală prin cultură, devenind un spațiu în care tradițiile și istoria se amestecă armonios cu spiritul punk și indie, prin muzică, artizanat, gastronomie locală delicioasă și împărtășirea de cunoștințe și experiențe de neuitat.

Anul acesta, festivalul a reunit trupe independente cu o plajă largă de mesaje și stiluri muzicale, de la energia debordantă a olandezilor de la Tramhaus, la fervoarea politică și ironia ascuțită a irlandezilor de la M(h)aol, de la sinceritatea și profunzimea emoțională uluitoare a trupei Orkid, din București, la ferocitatea trio-ului belgian It It Anita. Publicul prezent în spațiul încântător din preajma bisericii fortificate a avut ocazia să petreacă timp alături de artiști în timpul zilei, participând împreună la ateliere creative de ceramică, de pielărie sau chiar de fabricare de hârtie reciclată, susținute de meșteri locali. S-au legat discuții pasionante, s-au înfiripat prietenii, iar copiii și prietenii patrupezi au putut zburda timp de trei zile printre copaci, cu silueta munților la orizont.

În plus, Holzstock Indie Festival a deschis experiența voluntariatului pentru câteva zeci de tineri, a oferit o oportunitate excelentă pentru producătorii locali să-și împărtășească deliciile gastronomice cu oaspeți din întreaga Europă, iar publicul divers și entuziast a putut învăța multe despre istoria locală prin intermediul tururilor ghidate ale bisericii, despre natură, călătorind cu Mocănița Văii Hârtibaciului și despre însemnătatea comunității, prin intermediul atelierelor, a proiecțiilor de film și a poveștilor din jurul focului de tabără, unde s-a încheiat fiecare zi de festival.

Biletele pentru ediția de anul viitor sunt deja în vânzare aici, la prețul „blind” de doar 200 de lei. Festivalul își păstrează etosul independent și orientat înspre o experiență autentică și memorabilă pentru public, limitând numărul de abonamente disponibile la doar 1000.

Cele mai frumoase momente din ediția de acest an, cât și mai noi știri despre Holzstock Indie Festival, de la program și line-up, la informații logistice, vor fi publicate pe Facebook, pe Instagram și și pe site-ul oficial al festivalului.

foto: Mihai Ciobanu