Orange Romania anunță startul unui amplu proiect de infrastructură 5G pentru Delta Dunării, în urma aprobării sale de către Comisia Europeană. Considerată o zonă de interes major pentru economia locală, accesul la internet de înaltă viteză în Delta Dunării va permite crearea unui impact pozitiv semnificativ pe plan socio-economic, în arii esențiale precum educația digitală, telemedicină, turism și monitorizarea mediului.

Proiectul 5G-CDD reprezintă o inițiativă crucială pentru regiunea Deltei, o zonă caracterizată de multiple provocări socio-economice datorate izolării, depopulării și lipsei oportunităților de angajare. Prin implementarea tehnologiei 5G și integrarea aplicațiilor de educație digitală, telemedicină, turism și monitorizare ambientală, obiectivul proiectului este de a contribui la transformarea arealului, oferind soluții inovative pentru o parte din problemele cu care se confruntă acum comunitățile locale. Numărul beneficiarilor direcți și indirecți se ridică la aproximativ 20.000 de persoane.

Scopul proiectului

5G-CDD are drept obiectiv construirea unei infrastructuri de conectivitate 5G (5G Stand Alone și Edge Cloud), în mai multe localități preponderent greu accesibile și plasate în zona umedă a Deltei, sporind calitatea vieții locuitorilor, ajutând în același timp la îmbunătățirea oportunităților de business și angajare din regiune.

Proiectul presupune instalarea unei infrastructuri comerciale bazate pe 5G Stand Alone și Edge Cloud în 19 localități din județul Tulcea. Implementarea unei rețele 5G Stand Alone reprezintă o provocare tehnică datorită dificultăților geografice, fiind totodată o premieră pentru industria telecomunicațiilor din România. Aceasta implică utilizarea unor componente noi de rețea core ce îmbunătățesc considerabil performanțele față de rețelele 5G Non-Standalone existente. Totodată, tehnologia Edge Cloud reduce distanța dintre utilizatori și servicii, asigurând latențele și viteza necesare pentru aplicațiile proiectului 5G Connect Danube Delta.

Principalele arii de intervenție

Telemedicină

Tehnologia de internet de mare viteză va permite conectarea dispozitivelor medicale existente prin laptopuri / tablete compatibile 5G, implementarea unei aplicații mobile de control medical la distanță, folosirea soluțiilor de telemedicină Telios Care și implementarea conceptului de Point of Care (punct de ajutor medical). Această intervenție se va implementa în 10 unități medicale.

Educație digitală

Prin amplificarea activităților în cadrul hub-ului educațional Orange Digital Center în Mila 23, la Centrul de Inovare Comunitară, Fundația Orange va valorifica conținutul educațional gratuit disponibil pe Platforma Digitaliada și va facilita colaborarea în timp real între elevi și profesori prin predare hibridă, inclusiv prin integrarea platformei de predare online VBoard. În plus, aici va fi pilotată aplicația de educație VR, dezvoltată în cadrul proiectului 6G-PATH**, într-o școală din județul Tulcea. Grupul țintă îl reprezintă peste 2000 de beneficiari din 17 școli și cursanți din Orange Digital Center.

Turism lent

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 va dezvolta aplicația de mobil Delta lui Ivan care va îmbunătăți experiența turiștilor din Delta Dunării prin furnizarea de conținut educațional, rute și puncte de interes, cu funcții de geo-fencing și de raportare a evenimentelor periculoase. De asemenea, vor fi monitorizate punctele de interes turistic cu ajutorul camerelor de supraveghere inteligente compatibile 5G.

Monitorizare de mediu

Principalele zone protejate vor fi dotate cu senzori de monitorizare a mediului conectați la routere 5G. Tehnologia modernă va permite și îmbunătățirea condițiilor hidrologice locale, a curățeniei suprafeței apei și a culturilor naturale de stuf. Această componentă are la bază proiectul DaWetRest, în care UNSTPB este partener.

„Proiectul 5G Connect Danube Delta va deschide noi oportunități economice pentru Delta Dunării și oferă o platformă solidă pentru dezvoltarea de noi afaceri și extinderea celor existente. Prin implementarea acestei infrastructuri, Orange Romania sprijină accesul la o tehnologie de vârf ce va permite transformarea aceastei regiuni cu conectivitate redusă într-un pol de oportunități. Impactul asupra economiei locale va fi substanțial – de la stimularea afacerilor locale și crearea de locuri de muncă până la atragerea de investiții noi, inclusiv în turism, sănătate și educație. De asemenea, suntem mândri ca o parte din expertiza Fundației Orange va putea fi replicată pentru o comunitate ce are nevoie de sprijin prin educație si incluziune digitală” a spus Florin Popa, B2B Director, Orange Romania.

Prin implicarea și sprijinul autorităților locale, proiectul 5G-CDD va reprezenta un pas important în adresarea specificităților regiunii și în exploatarea potențialului său unic prin tehnologie avansată.

„Consiliul Județean Tulcea și-a concentrat toate eforturile pentru creșterea accesibilității în zona Deltei Dunării, iar tehnologia performantă este o soluție extrem de relevantă și actuală pentru crearea unei legături directe pe care să o poată accesa locuitorii Deltei. Salut inițiativa de implementare a unui proiect deosebit de important atât pentru localnici, cât și pentru turiștii care aleg să își petreacă timpul liber în acest spațiu feeric numit Delta Dunării”,a declarat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.

„5G Connect Danube Delta reprezintă o inițiativă exemplară care demonstrează cum tehnologia poate sprijini dezvoltarea economică și socială în regiuni cu conectivitate redusă, precum Delta Dunării, o zonă unică în Europa și de importanță deosebită pentru România. Prin această investiție, Uniunea Europeană contribuie la reducerea decalajului digital din România, asigurând accesul comunităților izolate la infrastructura digitală de ultimă generație. Acest proiect poate reprezenta un catalizator puternic pentru viitoare investiții publice și private, fiind un model de succes ce poate fi replicat și în alte zone similare, sprijinind astfel coeziunea socială și inovarea în sectorul public.” susține reprezentantul Comisiei Europene, Oana Bodron, Project Officer CEF-Digital.