A doua ediție a evenimentului „Celebrarea orașului”, parte din moștenirea Programului Timișoara 2023, s-a încheiat duminică, 18 august 2024. Timp de trei zile, de vineri, 16 august, și până duminică, 18 august, peste 55.000 de timișoreni și turiști veniți la Timișoara din România și străinătate, au participat la cele peste 170 de evenimente din program. Punctul culminant al evenimentului a fost sâmbătă seara. Concertele susținute de Rita Ora, Passenger și Zdob și Zdub s-au bucurat de o audiență impresionantă de peste 35.000 de persoane.

Timișoara a reușit din nou. Peste 55.000 de participanți la a doua ediție, nu doar din Timișoara ci și din țară și străinătate, e o confirmare a potențialului uriaș pe care orașul nostru îl are. Le mulțumesc tuturor organizațiilor implicate, instituțiilor care ne-au sprijinit, voluntarilor prezenți și colegiilor mei de la Centrul de Proiecte care au coordonat întreg evenimentul. Sunt încrezător că în câțiva ani Celebrarea orașului va deveni unul din evenimentele fanion pentru România și euroregiune” – Dominic Fritz, Primarul Municipiului TImișoara

Comunitatea creatorilor de evenimente reunită la Celebrarea orașului

Gândit încă de la prima ediție ca un eveniment platformă, care să aducă împreună comunitatea creatorilor și producătorilor de evenimente din oraș, pentru a demonstra forța unică a Timișoarei și potențialul pe care îl are în organizarea de evenimente de anvergură, ediția din acest an „Celebrarea orașului” a reunit 71 de organizații care activează în sectorul cultural, sportiv și comunitar și șapte festivaluri cunoscute ale Timișoarei.

Programul ediției, dublu ca număr de evenimente față de ediția precedentă, a reunit peste 170 de evenimente din 24 de categorii diferite: activități sportive, ateliere, concerte, concursuri, cursuri, dezbateri, DJ set, electronic live, evenimente comunitare, expoziții, festivaluri, instalații, instalații sonore, intervenții artistice, performance-uri, prezentări, proiecții de filme, silent disco, spectacole de dans, spectacole de teatru, spoken word, tururi, tururi ghidate, artist talk.

Locația principală a evenimentului, având o suprafață de aproximativ 30.000 de metri pătrați: Parcul Civic, Parcul și Bulevardul I.C. Brătianu, activată în premieră pentru evenimentele din Timișoara, a vibrat sâmbătă seara când peste 35.000 de persoane au participat la concertele artiștilor Rita Ora, Passenger și Zdob și Zdub. Timp de trei zile, evenimentul a oferit cadrul perfect de distracție și petrecere a timpului liber pentru toate categoriile de public, de la cei mici, până la seniorii cetății.

Măsuri complexe de accesibilizare a evenimentului

Centrul de Proiecte Timișoara în parteneriat cu Asociația Supereroi printre noi, Ceva de Spus, Fundația de Abilitare Speranța, a continuat și în acest an eforturile de accesibilizare ale evenimentului „Celebrarea orașului”. Persoanele cu diverse dizabilități s-au putut bucura de concertele de la scena principală susținute de Zdob și Zdob, Passenger și Rita Ora.

Pentru persoanele cu dizabilități motorii a fost amplasată în locația principală o platformă de vizibilitate, oferind posibilitatea persoanelor care folosesc scaune rulante, de a vedea în bune condiții concertele. Pentru persoanele cu deficiențe de auz, toate cele trei concerte au fost traduse în limba semnelor române, de către interpreții Lavinia Chitu și Denis Blidaru. Lista completă a măsurilor luate pentru accesibilizarea evenimentului poate fi consultată aici.

Peste 25.000 de vizitatori pe site-ul celebrare-timisoara.ro

De la momentul lansării, site-ul oficial al evenimentului celebrare-timisoara.ro a înregistrat peste 25.000 de vizitatori care au efectuat peste 145.000 de vizite pe site în perioada iunie – august 2024. 93% din traficul înregistrat pe site a fost efectuat folosind dispozitive mobile.

5,1 milioane de useri unici au văzut mesajele din campania de promovare

Campania de promovare online a ajuns la aproximativ 5.1 milioane useri unici (Reach), care au văzut mesajele de promovare pe canalele de social media folosite: Meta (Facebook și Instagram), Google, YouTube și TikTok. Asta înseamnă că mesajele de promovare a evenimentului „Celebrarea orașului” au ajuns la 5,1 milioane de persoane unice, fiecare dintre aceste persoane fiind expuse în social media, cel puțin o dată, la conținutul despre acest eveniment.

„După acest weekend de foc, care a demonstrat o dată în plus forța incredibilă a Timișoarei în a găzdui evenimente de anvergură internațională, care ne-a demonstrat tuturor cât de viu este spiritul orașului nostru, dar mai ales la finalul unei perioade lungi de pregătire a acestui eveniment, vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea acestei ediții – colegilor mei, care au depus eforturi supraomenești, organizațiilor care au propus evenimente pentru toate vârstele, partenerilor și sponsorilor ediției, dar mai ales vreau să mulțumesc publicului, care a răspuns în număr impresionant de mare invitației noastre de a celebra orașul împreună. Sutele de mesaje pe care le-am primit în aceste zile, ne-au adus tuturor din echipă multă bucurie. Credem că împreună am demonstrat că locul Timișoarei este binemeritat pe harta evenimentelor mari ale Europei.” – Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte