Paralela45 se așteaptă la o creștere de 8% a numărului turiștilor săi pe zboruri charter și de 12% pe circuite, în acest an, odată cu simplificarea regulilor pentru intrarea în Turcia a adulților, de la începutul lunii iunie. Cu zboruri charter spre Antalya din 14 orașe, spre Alanya din București și Cluj-Napoca, spre Bodrum din București și multe variante de circuit care străbat țara, Turcia va fi destinația vedetă a anului 2024.

Aproximativ un million de români au vizitat țara în 2023, în creștere cu 11,67% faţă de 2022, potrivit datelor Autorităţii pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din Turcia, din care aproximativ jumătate au fost numai în Antalya, unde autoritățile turce așteaptă o creștere de cel puțin 50% a numărului turiștilor români după scutirea de viză.

“Oferta Paralela45 pentru vacanțe în Turcia în 2024 corespunde oricărei dorințe de călătorie, de relaxare și răsfăț în sejururile cu zbor charter în Antalya, Alanya și Bodrum, de călătorii culturale prin circuite la Istanbul sau care îi duc din Ankara în Cappadocia, din Cappadocia în Gaziantep. În același timp, răspundem constant unei cereri de călătorii individuale la Istanbul. Intrarea cu buletinul pentru maximum 90 de zile la fiecare 180 de zile face Turcia și mai atractivă pentru români pentru orice fel de experiențe de vacanță vor să aibă”, declară Ioana Burcea, director de marketing Paralela45.

Un număr de 15 curse charter din București și din orașele Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș, Oradea, Sibiu, Satu Mare, Brașov, Suceava, Iași, Constanța, Craiova, Bacău, Baia Mare sunt organizate din luna mai până în septembrie. Una dintre cursele din București se prelungește în fiecare an până la finalul lunii octombrie, când în Antalya sunt temperaturi de peste 25 de grade.

Noutatea sezonului 2024 sunt două zboruri spre Alanya, pe Aeroportul Gazipașa, din București și unul din Cluj-Napoca, pentru scurtarea duratei de transfer în cazul turiștilor care își petrec vacanța la hoteluri din Alanya și Side. O altă cursă leagă Bucureștiul de Bodrum, de la începutul lunii iunie și până la sfârșitul lunii septembrie.

Vacanța de vară în Alanya costă de la 1.260 de euro pentru doi adulți și doi copii, în Kemer de la 1.282 de euro, în Lara de la 1.720 de euro, în Side de la 1.742 de euro, în Belek de la 1.891 de euro, la hoteluri de patru stele cu all inclusive. Prețul unui pachet de vacanță în Bodrum pornește de la 2.058 de euro pentru doi adulți și doi copii, la un hotel de trei stele.

Pachetele pot fi cumpărate și în rate, prin parteneriatele Paralela45 cu mai multe bănci comerciale, astfel încât scumpirile, inevitabile din cauza inflației din Turcia, să fie mai suportate mai ușor.

Mai multe variante de circuite în Turcia, fie la Istanbul, fie la Ankara și Cappadocia, ori Mesopotamia, Turcia de Nord, Cappadocia și Mesopotamia, de la patru la opt nopți și prețuri începând de la 400 de euro/persoană, le oferă turiștilor posibilitatea unei vacanțe active, în care descoperă istoria, cultura, gastronomia țării, farmecul peisajelor și ospitalitatea gazdelor.

Pe zbor charter, circuite ori vacanțe individuale, Turcia este una dintre destinațiile constante în oferta Paralela45 încă din 1990, anul înființării agenției. Prima călătorie de grup a fost organizată la Istanbul, în iunie 1990, primul zbor charter spre Antalya a fost organizat în 1996.

Agenția, care a înregistrat în 2023 un volum de vânzări de 60 de milioane de euro, extinde și diversifică an de an portofoliul de destinații și mărește rețeaua de agenții. Curse noi charter sunt organizate anul acesta și spre Algarve/Faro și Gran Canaria, iar din 27 mai deschide o nouă agenție, la Arad, în urma unei investiții de 35.000 de euro, parte din strategia de extindere în vestul țării, alături de agențiile din Timișoara și Oradea.