În margine de Lunca Mureşului, aproape de ape curgătoare şi păduri aluviale, de zăvoaie şi şleauri de câmpie, se întinde Secusigiu. Un sat frumos organizat, amestecat de o istorie care vine încă din 1359. Situată în județul Arad, la sud de râul Mureș care, într-un anume fel – se spune – desparte Banatul de Ardeal, comuna are astăzi aproape 6000 de locuitori care exprimă în bucătăriile lor parte a acestei istorii.
Români, sârbi, maghiari și germani au vorbit, prin bucătării, aceeași limbă. A pământurilor bogate de cernoziom ce i-a făcut renumiți pentru multe, iar între toate, roșiile, duhanul sau piparca, mai ales.
Vă așteptăm înaintea iernii la Secusigiu să vă încălziți cu o zamă de părădaică, așa cum numai cei din « Secu » știu să facă ! Și să aflați povestea lui Măicuța și lumina care astăzi îi călăuzește pe copiii ei să-i împartă mai departe bunătatea.
Evenimentul este organizat de « Asociația De la Măicuța », cu sprijinul comunității locale și în colaborare cu Asociația My Banat, iar donații făcute pentru participarea la acest brunch, organizat în premieră la Secusigiu, vor fi folosite în totalitate pentru organizarea unor ateliere de fotografie cu copiii din localitate. Imaginile rezultate vor fi cuprinse într-o expoziție foto despre localitate.
Cei interesați se pot înscrie la eveniment făcând o donație de 100 RON/persoană în contul RO37BTRLRONCRT0663869901 deschis la Banca Transilvania, cu precizarea “Donație pentru Asociația De la Măicuța”.
Copiii în vârstă de până la 7 ani participă gratuit.
Meniu și program
Sâmbătă, 25 noiembrie, Secusigiu
Căminul Cultural
11,00 – Deschidere și prezentare gazde – Asociația “De la Măicuța”
11,00 – 13,00 – Experiențe culinare locale
Aperitive
Platou de șoancă cu mere
Platou cu cârnați, șfarcă și călbășete de casă făcute de Gelu din Secusigiu
Platou cu brânză de oaie de la ciobanul Doru a lu’ Monică
Clisă fiartă
Ouă găigană
Ouă fierte
Zacuscă
Pâine de Pecica cu smântână și miere de stup
Platou cu legume de toamnă
Pâine de la Pecica
Colac local
Preparate calde
Zamă de părădaică cu cârnați și cu ouă
Zamă de părădaică
Cornorăți
Căurmă de porc (Popricaș de porc)
Crumpi pe cipsie cu ludaie
Crumpi pe cipsie cu ludaie, călbășete și șfarcă (Cartofi în tavă cu dovleac, caltaboș și tobă)
Murături de toamnă – gogoșari din Secusigiu, ardei și salată de varză
Desert
Turce cu gem și zahăr
Cornulețe
Prăjitură cu mere
Prăjitură cu brânză dulce
Băuturi
Ceai din plante locale – tei și mentă
Vin fiert
Cafea
Apă de la fântână
13,00 – 15,00 – Vizite ghidate
Vizită la Mănăstirea din Bezdin, mănăstire a comunității sârbe – transport asigurat de comunitatea locală
Vizită ghidată la Biserica Ortodoxă din Secusigiu cu Părintele Horia
Tur ghidat de arhitectură locală cu studenții de la Facultatea de Arhitectură Timișoara
Vizită la Casa lui Măicuța și degustare de ceai de mușețel cu miere
15,00 – Întoarcere la Căminul cultural
11, 00 – 15,00 – Activități și ateliere în Căminul cultural
Poveștile satului cu locuitorii comunei
Atelier de brodat costume populare cu membrii www.toaleromanesti.ro
Vorbire în grai bănățean- prezentarea colecției de costume populare locale – Amalia Stoica
Mini-târg de produse locale – producători din Secusigiu, miere din Satu Mare, pâine de la Pecica, mere de la Felnac
Mai multe informații despre Secusigiu, aici: Hai sa descoperim experiente de Noiembrie in 2023 la Secusigiu