Mai puțin de jumătate (48%) dintre părinții care lucrează în alte țări vin în vacanţa de vară în România, în timp ce 36% dintre părinţi nu pot veni, iar 15% nu erau încă decişi1 cu privire la venirea în ţară, arată datele unui sondaj realizat de Salvați Copiii România în rândul beneficiarilor programului dedicat copiilor cu părinții plecați din țară. Principalele țări în care lucrează mamele sunt Italia (21%), Spania (17%) și Austria (12%), iar Germania (24%), Italia (22%) și Marea Britanie (14%) în cazul bărbaților, conform studiului național realizat de Salvați Copiii. În ceea ce privește motivele pentru care părinții nu pot veni, unul dintre cele majore e lipsa banilor alocați drumului până în România. Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Poliţiei de Frontieră Române, lansează, pentru al treilea an consecutiv, o serie de activităţi de informare pentru părinții care revin în România în perioada vacanţei de vară, cu privire la efectele negative pe care plecarea părinţilor le poate avea asupra dezvoltării copiilor și la importanța menținerii comunicării.
În ceea ce priveşte frecvenţa comunicării copiilor cu părinţii plecaţi, conform studiului naţional realizat de organizaţie, majoritatea copiilor, 45%, vorbesc cu părintele plecat zilnic, 10% vorbesc de câteva ori pe zi, 32% o dată la două-trei zile, 7% o dată/săptămână, iar 7% de câteva ori pe lună sau mai rar.
Date relevante din sondajul în rândul beneficiarilor programului Salvaţi Copiii
- 48% dintre părinţii care lucrează peste hotare vin în vacanţa de vară în România, în timp ce 36% dintre părinţi nu pot veni, iar 15% nu erau încă decişi cu privire la venirea în ţară.
- Motivele menţionate pentru situaţia părinţilor care nu pot veni în ţară ţin de lipsa posibilităţilor financiare corelată cu faptul că au venit/vor veni în altă perioadă a anului (vacanţa de Paşte, vacanţa de Crăciun) şi lipsa posibilităţii de a îşi lua concediu în perioada verii. Un procent mic al părinţilor îi iau pe copii peste hotare în această vară şi, din păcate, există şi părinţi care ţin legătura doar sporadic cu copiii din ţară.
- Dintre părinţii care se întorc în ţară, 74% îşi făcuseră din luna iulie planuri de vacanţă cu copiii.
- Dintre părinţii care se întorc în ţară, 42% au în plan contactarea şcolii în care învaţă copilul – discuţii cu învăţătorul, dirigintele, profesorii, 39% au în plan rezolvarea a diferite probleme familiale, 42% rezolvarea a diferite probleme administrative, 20% rezolvarea a diferite probleme medicale.
Ancheta a fost realizată prin intervievarea aparţinătorilor – fie rude/alte persoane în grija cărora au rămas copiii, fie părintele rămas în ţară.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a vorbit despre importanța menținerii comunicării de calitate între copilul rămas în țară și părintele plecat: „Distanța fizică dintre copil și părintele nevoit să muncească în alte țări nu trebuie dublată de cea emoțională, mai ales că acum e acea etapă în care copiii încep să-și înțeleagă emoțiile și învață cum să reacționeze la situații negative. Miza noastră este aceea de a încuraja apropierea dintre părinte și copil, chiar și acolo unde distanța geografică este mare. Mai mult, ritualul revenirii părintelui acasă, lângă copil, pentru vacanțe, este unul deosebit de important, pentru că reface legături afective cruciale pentru copil”.
Alina, unul din copiii din programele organizației ne-a spus cât de importantă este pentru ea comunicarea cu mama aflată la distanță: „De fiecare dată când pleacă mama, parcă rămân fără aer…e ceva greu, aici, în piept, care nu mă lasă să respir. Dacă n-aș reuși să o văd pe cameră în fiecare seară, cred că aș plânge întruna. Așa, măcar o văd și îi povestesc mereu ce fac, ce note iau, îi zic când mă supără bunicul, când mă cert la școală cu E., prietena mea. Și ea mereu îmi ia apărarea. ”
Conform studiului naţional cu privire la situaţia copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate realizat de Salvaţi Copiii România în 2022, 13,8% dintre copiii din România, 536.000 de copii, au avut în ultimul an cel puțin unul dintre părinți plecat la muncă în străinătate. Conform estimărilor, per total 184.000 dintre aceştia sunt total lipsiți de îngrijirea directă a părinților, având fie ambii părinți, fie părintele unic susținător al familiei plecat la muncă în străinătate (iunie 2021-iunie 2022).
„Situația copiilor rămași în țară, în vreme ce părinții lor muncesc în alte state este una complexă, care privește atât vulnerabilitatea socială, cât și pe cea psiho-emoțională. De aceea sunt cruciale menținerea comunicării cu părinții și petrecerea de timp de calitate împreună, în așa fel încât copilul să redobândească sentimentul de normalitate afectivă.”, spune Mihai Gafencu, Președinte al Organizației Salvați Copiii România.
Pe parcursul lunii august, Organizația Salvaţi Copiii va derula, cu sprijinul Poliției de Frontieră Române, activități de informare destinate părinților care se întorc în țară cu privire la nevoile copiilor rămași acasă și importanța comunicării cu aceștia, la puncte de trecere a frontierei terestre și aeriene. Startul acestora va fi dat de activităţile realizate de specialiști și voluntari ai Organizației Salvați Copiii filiala Timiș în 9 august, la punctul de trecere a frontierei Nădlac II, cu sprijinul Inspectoratului Teritorial de Poliție de Frontieră Oradea.
“Polițiștii de frontieră sunt, fără îndoială, martori la plecările la muncă în străinătate ale părinților români şi la revenirile lor în ţară, situație care îi afectează, deopotrivă, pe părinţi și pe copiii lor rămaşi acasă. În acest context, parteneriatul cu Salvați Copiii România este unul esențial, pentru că astfel putem să ne implicăm social și putem crește conștientizarea unui fenomen devenit, din păcate, o adevărată problemă.”, a declarat chestor de poliţie Victor Ştefan Ivaşcu, Inspector General al Poliţiei de Frontieră Române.
Pe parcursul lunii august, prin intermediul a 40 de programe locale ale Salvaţi Copiii destinate copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, au loc activități de informare și suport pentru părinți reîntorși în țară, persoane în grija cărora au rămas copiii, din comunităţile respective dar şi din alte localităţi care se confruntă cu fenomenul migraţiei economice externe a părinţilor, precum și pentru specialişti din instituţii locale. Vor fi organizate şi activităţi în colaborare cu autorităţile locale sub egida „Lunii Diasporei”.
Activitățile fac parte din campania de informare Rămâi aproape de copilul tău!, iniţiată în 2021 de Salvați Copiii, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului şi Adopţie.
În plus, pe parcursul acestei veri, Salvaţi Copiii organizează tabere la munte pentru 1.000 de copii care au părinţii plecaţi la muncă în alte state, pentru a le oferi oportunităţi de socializare, petrecere a timpului liber şi dezvoltare a diferite abilităţi.
Servicii destinate protecției copiilor cu părinții plecați în străinătate
Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate face necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010.
Peste 14.000 de copii şi 9.000 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă. Peste 130.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, precum și cu privire la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.
1 Sondajul în rândul copiilor din programul Salvaţi Copiii a fost realizat în luna iulie 2023.